Prestigioasa medalie Round Square „King Constantine” a ajuns în mâinile de aur ale coordonatoarei Clubului de ceramică Paradis, Rodica Mocanu. Distincția i-a fost înmânată de către reprezentanta Round Square Aimee Theodore, Schools’ Support Director Europe & the Mediterranean, aflată în vizita de evaluare la 5 ani a școlii noastre. Meșter olar desăvârșit, Rodica Mocanu îmbină talentul artistic cu pasiunea pentru educația copiilor și implicarea civică. Activitatea sa din cadrul Școlii de Voluntariat „Tansa, loc de poveste” este o dovadă vie a dedicării și a dorinței de a forma caractere frumoase și responsabile. Felicitări pentru această recunoaștere binemeritată!