Paradis International College o școală creativ-inovativă pentru liderii viitorului
Şcoala „Paradis” urmăreşte dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor, acţionând pe toate laturile educaţionale, ţinând cont de modelul inteligenţelor multiple şi acordând proiectul educaţional la cerinţele societăţii moderne, creând un mediu stimulativ pentru cadre didactice şi satisfăcând aşteptările părinţilor privind formarea academică şi pentru viaţă a copilului, care va fi capabil: să-și gestioneze nevoile emoționale și materiale, să-și manifeste personalitatea în societate.
…Zice-se ca poveștile încep cu A fost odată ca niciodată …așa e vorba, din moși strămoși, cum că poarta lui a fost odată…te îndeamnă să îți întemeiezi o nouă lume o dată cu citirea fiecărei slove. Să pășești și să ai încredere în cel ce a creat din cuvinte, vis și magie o poveste!
Ei bine da…a fost o dată ca niciodată un om pe care Dumnezeu îl iubea nespus de mult. Atât de mult încât îi oferise un dar neprețuit – acela de a dărui semenilor săi armonie, înțelepciune – izvorâtă deopotrivă din cunoaștere și intuiție- stropi de frumoasă zburdălnicie, dorința de a lăsa peste ani frumoase aduceri aminte oamenilor pe care i-a cunoscut, dar și puterea de a visa și curajul de a-și împlini visurile!
Cambridge Upper Secondary include Cambridge IGCSE – cea mai populară calificare internaţională pentru elevii între 14 şi 16 ani – şi Cambridge O Level, ce a fost proiectat special pentru un public internaţional.
CITEȘTE MAI MULTCe înseamnă pentru noi să fim școală Round Square? A face parte din comunitatea Round Square este un privilegiu pentru noi. Suntem uniţi de aceleași idealuri cu 200 de școli din 50 de ţări.
CITEȘTE MAI MULTȘcoala Paradis susţine dezvoltarea abilităţilor individuale ale copiilor dezvoltând creativitatea, curiozitatea și apetitul de a învăţa. Proiectul The leader in me se bazează pe Cele șapte obiceiuri ale celor mai eficiente persoane de Stephen Covey
CITEȘTE MAI MULTani de dăruire
pentru excelență
școala
pentru viață
profesori
pasionați
elevi
curioși
Când am lansat proiectul educațional Paradis în 2005, aveam deja mulți ani de experiență didactică și managerială și simțeam de multă vreme nevoia unei schimbări în sistemul educațional. Nevoia a devenit acută în momentul în care am devenit mamă și am înțeles cât de importantă este educația personalizată care pune în centrul ei copilul ca întreg, preocupându-se în mod constant de fericirea, motivația și formarea armonioasă a personalității acestuia.
CITEȘTE MAI MULTAdresa VEZI HARTA
Str. Iancu Flondor, Nr. 2 M
Telefon
0722133091 / 0725893627
contact@paradis-college.ro