Şcoala de vară

La Școala de vară Paradis copiii au venit cu drag și în vacanță, mai ales că au avut parte de provocări și călătorii pe care nu le vor uita prea curând. Depășirea limitelor, creativitatea și distracția au fost la ordinea zilei.

„Magia chiar există!” au exclamat cei mici în cor atunci când s-au văzut purtați pe… Tărâmul Zânelor, un loc pe care și l-au amenajat ei înșiși construind căsuțe pentru zâne, decorațiuni, pitici și ciupercuțe. Zânele, întruchipate din lână colorată și aripioare diafane, au presărat peste tot un praf magic.

Cu mâinile lor dibace, copiii și-au creat și binocluri sau ocheane prin care lumea înconjurătoare s-a văzut mai veselă și mai captivantă. Ca niște adevărați exploratori, au pornit și într-o mică expediție în jurul școlii de unde s-au întors cu frunze sau flori numai bune de lipit într-un tablou.

„Fereastra inimii” a fost o altă alternativă atunci când au vrut să privească cerul și natura înconjurătoare cu alți ochi. Prin inimile transparente confecționate chiar de ei, totul a căpătat culori mai vii. Și pentru că se aflau în cadrul săptămânii „Art and Craft”, cei mici au creat obiecte decorative din lut, au desenat mesaje pe tricouri și au pictat chiar și cu… piciorul.

Și sportul a avut un loc prioritar la Școala de vară, iar „Festivalul Sănătății” a fost organizat pentru a-i încărca pe cei mici cu energie și pentru e le menține starea generală de bine. Dintre exercițiile pentru relaxarea minții și corpului, cel mai mult le-au plăcut tehnicile de yoga, pe care și le-au însușit cu răbdare și îndemânare.  

Când și-au dorit să mănânce vafe, cei mici nu s-au dat în lături nici de la muncă. Ba dimpotrivă, și-au pregătit ustensilele, au ales ingredientele cu grijă și s-au întrecut la amestecat compoziția, la păzit vafele care deveneau aurii și la decorat. Dar să nu credeți că numai la desert sunt pricepuți copiii noștri. Cum de pe masa nimănui nu trebuie să lipsească un platou cu fructe și legume, cei mici și-au dat silința să facă aranjamente atrăgătoare. Însă, provocarea cea mai mare a fost să împletească chifle. La final, au presărat semințe deasupra și au așteptat cu sufletul la gură să se rumenească în cuptor.

Dansul este o activitate foarte iubită în comunitatea Paradis, iar unul dintre stilurile preferate ale copiilor este rock’n’roll-ul. Pașii de dans le-au dezvoltat echilibrul, coordonarea, flexibilitatea și grația, iar când au simțit că stăpânesc coregrafia, cei mici au mers la o sală de dans și s-au sincronizat cu măiestrie în fața oglinzilor. În timp ce îi admirăm cum își exprimă libertatea prin dans, nouă nu ne mai rămâne decât să repetăm: „Let’s Twist Again”!

Nici dansurile românești nu au lipsit din program. Să-i învățăm pe copii să iubească obiceiurile și tradițiile populare este unul dintre obiectivele comunității Paradis, iar prin practicarea dansurilor ei se pot atașa cel mai ușor de folclorul românesc. Și când pasiunea pentru dansul popular se îmbină cu dragostea pentru natură, rezultatul firesc a fost… o horă încinsă în Grădina Botanică.

Să urci pe scenă în fața unei mulțimi nu e ușor, însă elevii Paradis își antrenează de mici încrederea în sine. Iar un loc mai potrivit decât Teatrul Național „Vasile Alecsandri” nu puteau găsi pentru a-și demonstra că pot să-și gestioneze emoțiile, dar și abilitățile de improvizație. În lumina reflectoarelor, cei mici au jucat, pe rând, și roluri de actori, dar și de spectatori. La Școala de vară Paradis, ei au învățat și care sunt secretele unui spectacol de păpuși, de la confecționarea mascotelor, până la punerea în scenă a unei piese. 

Lumea prințeselor și cavalerilor, a dinozaurilor sau vrăjitorilor și-a deschis larg porțile când copiii de la Școala de vară Paradis au pășit pragul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”, filiala din Păcurari. După ce au văzut cum arată un permis și au aflat care sunt actele necesare pentru înscriere, cei mici s-au pierdut imediat printre rafturi, fascinați de numărul mare de volume din toate domeniile. Preferatele copiilor au fost benzile desenate, dar și seria „Harry Potter”. Gazdele noastre le-au arătat cele mai mari cărți pe care le au în colecția de 25.000 de volume, dar și pe cele pe care le poți strânge în palmă.

Un om muncitor și pasionat de o meserie are toate șansele să reușească în domeniul preferat. Aceasta este lecția pe care au învățat-o copiii de la Școala de vară Paradis după ce l-au întâlnit pe domnul Costantin, cizmar de peste 50 de ani, care nu numai că le-a explicat tainele acestei profesii, ci le-a și arătat cum transformă niște papuci stricați în unii ca noi. Copiii au privit cu uimire cum gazda lor din atelierul de câțiva metri pătrați din Păcurari a lipit talpa unei ghete, a înlocuit un fermoar stricat și a lărgit un pantof pe calapod. Cei mici au fost încântați să-l vadă cum lucrează la freză și cum manevrează cu rapiditate ustensilele din atelier.

Școala de vară Paradis s-a transformat pentru câteva zile și în… Școala de spioni. Cei mici au fost provocați la o serie de jocuri care le-au testat simțurile, rapiditatea, memoria, istețimea, dar și răbdarea de a descoperi indicii ascunse pe holuri și în curte. Au fost încântați să descifreze codul Morse, iar din lut au modelat măști și obiecte specifice detectivilor, pe care le-au pictat apoi în culori vii. La finalul activităților educative, fiecare copil a fost convins că poate fi un viitor Sherlock Holmes care pornește în misiuni secrete și dezleagă mistere în numele Binelui.

Îndrăgitul proiect Paradis „Călătorie în jurul lumii” a continuat și în cadrul Școlii de vară. După ce în timpul anului școlar s-au familiarizat cu tradițiile și cultura din Franța și Grecia, cei mici au fost acum fascinați de o țară mai îndepărtată: Mexic. Din hârtie colorată și-au confecționat prieteni mexicani, îmbrăcați tradițional și purtând nelipsitul sombrero. Iar sala de clasă mai avea puțin și se transforma într-un deșert, de la câți cactuși au invadat-o. Călătoria celor mici nu se oprește aici, așa că rămâneți alături de ei pentru noi aventuri în jurul lumii.