Flavia Vasiliu

Flavia Vasiliu

Cadrul armonios pe care cei de la Paradis au reușit să îl creeze, unul orientat spre dezvoltarea simțurilor, înainte de toate, ne-a sensibilizat în multe rânduri și pe noi, părinții. Nu cred că există o grădiniță cu serbări mai pline de culoare, voioșie și emoție, excursii atât de bine gândite și educatoare mai implicate și bine organizate.

Ca părinte, îmi doresc dezvoltarea copilului meu cât mai armonioasă cu putință, iar aici, la Paradis, știu că evoluția fetiței noastre ne va depăși, curând, pănă și propriile așteptări.