Suplimentăm curriculumul național românesc pe nivelul primar cu materiile studiate după curriculumul Cambridge Primary (English, Maths și Science). Acesta se adresează elevilor între 5 și 11 ani și este gândit și structurat în mod echilibrat, încadrându-se în contextul național și cultural al școlii.
Evaluarea cunoștințelor dobândite în cadrul Cambridge Primary presupune aplicarea unor teste stabilite la nivel internațional, numite teste de progres – Progression tests – susținute la finalul anului școlar, începând cu clasa a II-a. Aceste teste sunt aplicate și evaluate de profesorii din școală, respectând baremele trimise de Cambridge International Examinations. Ele pot genera rapoarte care arată evoluția fiecărui elev pe parcursul anilor de studiu, dar pot servi și și în scopul îmbunătățirii permanente a educației, prin identificarea punctelor forte/slabe.
Ciclul primar se încheie conform structurii Cambridge la sfârșitul clasei a V-a, când elevii susțin examenele Cambridge Primary Checkpoint, care se desfășoară în școală, dar sunt evaluate de un specialist de la Cambridge International Examination.