Arte plastice

În cadrul acestui club abordăm o gamă largă de tehnici și subiecte pentru a le permite elevilor să-și găsească punctele forte individuale în cadrul disciplinei, iar acest lucru duce la integrarea mai multor elevi cu diferite grade de experiență și abilități.

În fiecare an organizăm proiectul Vernisaj în mișcare, în cadrul căruia sunt studiate interdisciplinar diverse curente artistice, arta plastică îmbinându-se cu muzica, designul, literatura, istoria etc.

Expunem lucrările de pictură ale copiilor în fiecare an în cadrul școlii sau în locuri alese tematic (muzee sau în natură), realizăm câte un album cu aceste lucrări și facilităm elevilor descoperirea și experimentarea stilului și tehnicilor altor artiști, prin vizite la diverse galerii și muzee din țară și din străinătate.

Ne întoarcem la rădăcini, explorând tehnica modelajului în ceramică, atât în cadrul școlii, cât și în Muzeul satului Tansa, amenajat în cadrul proiectului de voluntariat F.

De asemenea, maeștri ai artei tradiționale vin să împărtășeașcă elevilor din cunoașterea lor și din iubirea pentru frumosul ancestral românesc. Astfel, artistul plastic Ionela Mihuleac a susținut mai multe ateliere de ceramică, iar sculptorul Sorin Pașaniuc a lucrat alături de copii o poartă maramureșeană în miniatură.