Performanțele echipei de robotică MechaByte au fost aplaudate în plenul Camerei Deputaților. Vicecampionii la FTC European Premier Event de la Eindhoven, membrii echipelor MechaByte și CyLiis, au fost invitați de doamna Monica Berescu să viziteze Palatul Parlamentului și să-și prezinte rezultatele excepționale în fața aleșilor României. Roboții au atras toate privirile parlamentarilor în cadrul demonstrației live aducând un strop de energie, curiozitate și spirit ludic într-un spațiu destinat dezbaterilor și deciziilor importante. Felicitări tuturor celor care contribuie la transformarea pasiunii pentru robotică în performanță: Adina Romanescu – directorul Liceului de Informatică Iași, Mirela Țibu – coordonatorul echipei CyLiis, Oana Mihaela Albu – fondatorul Paradis International College, profesorii coordonatori Andreea Ioniță și Tudor Tocilă și mentorii MechaByte Dragoș Băbușanu și Sebastian Tănase!









