Nivel gimnazial
La nivel gimnazial urmărim Curriculum naţional românesc, cu tot ceea ce implică acesta: standarde, obiective de referinţă și competenţe, precum și conținuturile învățării și formele de evaluare.
La clasa a VIII-a este implementat un program de pregătire intensivă la limba română și matematică în vederea susținerii examenului de Evaluare Naţională.
Curriculum Cambridge
Suplimentăm curriculumul național românesc pe nivelul gimnazial cu materiile studiate după curriculumul Cambridge Lower Secondary (English, Maths și Science). Aceste materii sunt structurate în mod echilibrat, încadrându-se în contextul național, cultural și în ethosul școlii și oferă o bază foarte bună atât pentru elevii care optează pentru continuarea studiilor liceale pe linia Cambridge, cât și pentru cei care aleg linia națională românească la liceu.
Evaluarea cunoștințelor dobândite în cadrul Cambridge Lower Secondary presupune aplicarea unor teste (progression tests) susținute la finalul claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a. Aceste teste sunt aplicate și evaluate de profesorii din școală, respectând baremele trimise de Cambridge International Examinations. Ele pot genera rapoarte care arată evoluția fiecărui elev pe parcursul anilor de studiu, dar pot servi și în scopul îmbunătățirii permenante a educației, prin identificarea punctelor forte/slabe.
Ciclul gimnazial se încheie conform structurii Cambridge a sfârșitul clasei a VIII-a, când elevii susțin examenele de Cambridge Lower Secondary Checkpoint, care se desfășoară în școală, dar sunt evaluate de specialiștii de la Cambridge International Examination.
Ciclul primar se încheie conform structurii Cambridge la sfârșitul clasei a V-a, când elevii susțin examenele Cambridge Primary Checkpoint, care se desfășoară în școală, dar sunt evaluate de un specialist de la Cambridge International Examination.